Schitul Crasna

Un refugiu monahal la poalele Munților Parâng

Schitul Crasna, situat în comuna cu același nume din județul Gorj, este unul dintre cele mai vechi și valoroase lăcașe de cult din nordul Olteniei. Amplasat într-un cadru natural izolat, sub creasta munților, schitul păstrează vie atmosfera de smerenie și liniște specifică vechilor așezăminte monahale. Accesul către acest spațiu sacru se face printr-un drum pitoresc, localitatea fiind situată strategic între orașele Târgu Jiu și Novaci, în proximitatea Transalpinei.

Istoric și ctitorie: Peste patru secole de rugăciune

Documentele istorice atestă prezența unei biserici în acest loc încă din anul 1486, însă actuala biserică de zid a fost ctitorită mai târziu, în anul 1636, de către marele pitar Dumitru Filișanu. Construcția a fost ridicată în timpul domniei lui Matei Basarab, pe locul unei vechi biserici din lemn.

De-a lungul timpului, schitul a funcționat ca metoc al Mănăstirii Polovragi. Un moment de cotitură a avut loc în secolul al XVIII-lea, când așezământul a fost renovat și pictat, primind hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Deși a trecut prin perioade de degradare, Schitul Crasna a rămas un stâlp al credinței, fiind restaurat integral în perioada modernă pentru a-și recăpăta strălucirea de odinioară.

Arhitectură și tezaur artistic

Arhitectura bisericii respectă stilul bizantin, fiind o construcție în formă de navă, cu ziduri groase din piatră și cărămidă. Elementul central de valoare este catapeteasma, o piesă de o finețe rară, lucrată în lemn și aurită, ce datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pictura interioară, realizată în tehnica frescă, păstrează scene biblice de o mare expresivitate, fiind atribuită unor meșteri zugravi din școala locală gorjeană.

Legendele din jurul schitului

Tradiția locală vorbește despre o rețea de tuneluri secrete care ar fi legat schitul de peșterile din apropiere, folosite de călugări pentru a proteja obiectele de cult în timpul invaziilor. O altă legendă menționează prezența unor călugări isihaști care au trăit în chilii săpate în munte, deasupra schitului, fiind considerați „sfânta pază” a văii Crasnei.